.. mai dezlipesc cate ceva de pe geamul camerei mele.

De cand eram mica, mi-a placut sa imi umplu camera de culori, Cat timp eram pe acasa, mereu inventam cate-o culoare si-o puneam pe perete, pe geamul de la usa, pe dulap; apoi am inceput sa cresc (nu stiu cand se intampla asta) si mai renuntam la cate-o culoare pusa stramb in coltul camerei.
Azi faceam acelasi lucru pe care l-am facut si anul trecut. Ma curatam de culori. Constatam asta in timp ce dezlipeam de pe usa niste litere ordonate care aveau un mesaj foarte puternic si care ma defineau. Dezlipeam cu cutitul, ma concentram.. si mi-am zis sa ma opresc.. am vrut sa las, totusi, ceva care o sa dezlipesc la anul, probabil, daca o sa ma prinda Craciunul acasa.

Mi-a fost dor de casa, dar ma simt ciudat. Nu gasesc aceeasi lume, nu ma regasesc cu aceeasi lume si-mi dau seama ca nu am ce cauta aici. Camera mea e singurul loc care ma salveaza. E plin de carti pe jos, si nu am sa le ridic curand.. aici ma refugiez, aici imi ascund dorul, aici miroase a iarna si a mine si tot aici imi manifest egoismul fata de timpul meu. Aici te creez pe tine in culori, aici te visez si de aici trimit ganduri bune. De aici incepe dorul meu, pentru tine, pe care-l pun intr-un plic si-l expediez prin Mos Craciun pe strada N. Epure.

In fiecare an, de Craciun, aici e liniste.